SR-71 Blackbird: Jocul care te propulsează la bordul celui mai rapid avion din toate timpurile

Flight Simulator de la Microsoft rămâne una dintre cele mai longevive francize de jocuri video din istorie și este, de asemenea, cel mai vechi produs software al companiei, precedând Windows cu câțiva ani. Deși nu este un joc care să atragă atenția multora, așa cum fac celebrele Call of Duty sau Madden Football, Flight Simulator are o serie de jucători pasionați de aviație.   

Cea mai recentă versiune a jocului a fost lansată în august 2020 pentru PC și are deja numeroase avioane datorită dezvoltatorilor terți care au contribuit de-a lungul timpului. În acest sens, Microsoft a încurajat implicarea comunității, care a inclus proiecte comerciale și de voluntariat, inclusiv dezvoltarea de „suplimente” pentru avioane. 

Blackbird Taking Flight pe PC-uri 

Una dintre cele mai așteptate aeronave care va apărea în joc este Lockheed SR-71. A fost nevoie de ani pentru a perfecționa varianta reală, astfel că realizarea unei versiuni virtuale necesită eforturi și mai mari. Versiunea software a celor mai rapide zboruri din lume a fost dezvoltată de la sfârșitul anului 2018. În luna februarie a anului trecut s-a anunțat că aeronava va fi „exclusivă” pentru Microsoft Flight Simulator. 

SR-71A Blackbird, dezvoltat de studioul de jocuri independente Milviz (Military Visualizations), a fost destinat inițial pentru Prepar3D, o platformă de simulare utilizată în principal, dar nu exclusiv, ca simulator de zbor. Este o dezvoltare ulterioară a Microsoft Flight Simulator, folosită de piloți privați, mediul academic și militari pentru „antrenament imersiv, experimental”.

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>